Cursuri de limbi străine, metodologie de curs profesori manuale monitorizarea progresului .
Scopul metodologiei noastre este dobândirea într-un timp foarte scurt a capacității de a comunica ușor într-o limbă străină.
Prin răbdare și pricepere, profesorii Centrului de limbi straine Global Team te vor asista în deschiderea a noi orizonturi conversaționale.
Metode de predare interactivă
Ei te vor ajuta la exersarea abilităților de vorbire, ascultare, citire, scriere, cât și la înțelegerea regulilor gramaticale, prin explicații accesibile, urmărind metoda interactivă și activă de predare.
Toate acestea sunt atent verificate prin dialog constant, teme de casă și diferite proiecte.
Cursanții sunt puși în fața unor situații de viață reală, exersându-se astfel capacitatea de a comunica prin jocuri de rol.
În cadrul activităților sunt cuprinse:
• jocuri de rol, șcenete-dialoguri în care sunt surprinse aspecte din viața reală
• discuții libere sau care pornesc de la o temtică dată
• analize și simulări de caz
• exerciții ce necesită documentare suplimentară din partea cursantului
• teste și concursuri, activități de brainstorming
• dezbateri, și activități individuale, în pereche sau în grupuri mici
• aplicații media și prezentări video, în funcție de caz
De asemenea, punem accent pe nevoile punctuale ale cursanților astfel încât să le incurajăm deprinderile de vorbire, înțelegere și îmbogățire a vocabularului.
Profesori
Toți profesorii Centrului de limbi străine Global Team sunt cadre didactice profesioniste, absolvenți ai facultăților de profil, cu experiență temeinică în predarea limbilor străine, cu stagii de perfecționare în țară și străinătate.
Toți sunt familiarizați cu metodele de predare moderne interactive, care pun accentul pe comunicare, însă fără a neglija explicațile și exercițiile gramaticale și lexicale.
Profesorii îndrumă și monitorizeaza pas cu pas progresul cursantilor.
Manuale
Cursanții Centrului de limbi străine Global Team beneficiază, contra cost, de manuale de ultimă generație de la edituri de top international, precum: Oxford University Press, Macmillan, Longman, Express Publishing, etc.
Monitorizarea progresului
Pentru ați da seama de progresul pe care l-ai făcut de-a lungul cursului:
Fiecare modul de curs începe cu o discuție, care permite evaluarea de către profesor a nivelului de cunoștințe real al fiecărui cursant.
Pe parcursul modulului se dau teme care sunt apoi corectate și discutate în clasă sau online.
La sfârșitul fiecărui modul se dă un test , urmând să ți se transmită fișa deprezență și raportul de progres.
Profesorul îți va recomanda, de asemeni, cum să continui perfecționarea lingvistică.
Cu noi vei invață să înțelegi și să te faci înțeles!
O echipă tânără și dinamică te așteaptă cu drag!
Echipa Global Team































































